Cele 46 de zile.

Da, inca 46 de zile chinuitoare pana ce-mi iau zborul si scap pentru 2 luni de London-ul asta mult prea aglomerat. Mult prea  murdar si fals, incat as vrea uneori doar sa ma trezesc, sa deschid ochii si sa vad tapetele roz si florate din camera.. sa fiu in patul meu de-acasa, si soarele sa-mi bata in fata atunci cand mi-e somn mai tare..Acasa acasa. Acasa.

Simt din ce in ce mai apasat nevoia de a ma plimba pe strazile Chisinaului, prin parcul central, la havuz, sau poate in parcul de la Botanica, Valea Trandafirilor, cu niste prieteni, o patura si o minge de fotbal..simt nevoia de a auzi limba materna in jurul meu, si sa fiu sigura ca pot s-o vorbesc fara ca nimeni sa-mi ceara traducere.

Mi-e dor de sarbatori. Mi-e dor mai bine zis de atmosfera de sarbatoare. Veselie, intelegere, inimi zglobii, copii obraznici in cel mai inocent mod posibil alergand prin casa, TV-ul dat la maxim, si nimeni ca sa-l priveasca..femeile la bucatarie stand de vorba si facand mancare, taticii afara – frigarui…eu si cu sis’ ca de obicei stand la PC ascultand rock industrias sau privind vreun film dupa care ieseam in oras, doar ca sa nu stam acasa…E perfect! Ce mi-as mai putea dori?

Si..apusul de la al treilea etaj, de la fereastra din podul casei..apusul si mirosul de tei..si latratul cainelui cand simtea vreun om mergand pe strada..Si toti copii din mini-parcul de langa casa, rasete si strigate de copii, urme de nisip aruncat, batut de vant in strada..mingi sparte si masinele pierdute..

Deci, au mai ramas 46 de zile…trec repede, sper..am de pregatit 9 examene in timpul asta..si multe alte lucruri destul de importante, pentru mine cel putin. Mi-am facut tablita cu acele 46 de zile ramase, am lipit-o cu stelute pe perete, langa oglinda..stau cu gandul la ziua aia, 18. Dor!

nota catre cititori: Voi toti, cei care cititi randurile astea..Vi se pare aberatie?…mai ganditi-va un pic.

Tot ce pot sa va zic e ca…nu intelegi pana ce nu traiesti pe pielea proprie.