Thriller romanesc.

Dimineata era. Eram in autobuz, linistita, citeam cartea aia care inka nu am terminat-o. Toata lumea isi cauta de treaba, care urla in gura mare si radeau in hohote, care asculta muzica la telefoanele mobile date la maxim, altii incercau sa mai profite de timpul liber si sa-l prinda de coada pe Mos Ene, babutele se tineau de barfa, un copil plangea cu lacrimi de crocodil, in timp ce mam-sa citea o revista cu Britney si nebuniile care le mai intorsese in ultimu’ timp. Fiecare cu viata lui, (imi place asta), insa nu si faptu’ ca la statia urmatoare s-au urcat 11 barbati, de o “frumusete rara” tipic romanilor-tigani! Desigur, vorbeau unu cu celalalt in gura mare folosind zeci de cuvinte necenzurate, parandu-le ca-s doar ei romani in autobuz, si desigur holbandu-se si vorbind murdar, fara nici o retinere despre fetele mai frumusele de prin autobuz. Ce sa mai, de mai mare greata iti era)) Nu, nici nu ma gandisem sa le zic ceva ca mi-era frica, unde atatia barbati dezgustatori si eu sa le fac observatii? Nu.

Desigur, peste cateva minute imi multumeam in sine ca nu le-am dat de inteles ca sunt si eu de-a lor, ca cine stie daca mai ramaneam intreaga.

O fata apasase butonul de oprire a autobuzului la urmatoarea statie, o statie langa o mare rascruce, nu prea populata, cu mari subterane, pentru ca nu era treceri de pietoni pentru a traversa strada. Imediat dupa ce fata apasase butonul, aud pe unul dintre ei: “Asta-i! baieti, atent sa nu observe lumea..”. Fraza asta m-a dat peste cap, oare ce aveau de gand sa faca? Brusc a inceput inima sa-mi bata nebuneste, ma gandeam la ce-i mai rau. Cand am mai vazut si ca fata dupa ce coborase din autobuz mergea spre subterane, si acei 11 nespalati din urma ei grupati cate 2-3…nush, imi apareau in fata ochilor cele mai timpite imagini si cele mai teribile idei imi fulgerau capul… Autobuzul statea la semafor, asteptam verdele, iar eu priveam pe fereastra la subterane..ce s-a intamplat mai departe nu stiu…sper ca nimic rau si totu’ a fost doar imaginatia mea, dar…(intotdeauna exista si un “dar”)..